Indiferent de varsta pe care o ai, prima vizita la ginecolog nu este cea mai placuta experienta. Fetele isi pun o multitudine de probleme in legatura cu aceasta vizita, incepand cu momentul examinarii fizice si terminand cu faptul ca se vor discuta lucruri foarte intime. Ei bine, un medic ginecolog va sti cum sa abordeze aceasta prima experienta a ta si nu trebuie sa te gandesti ca va fi un lucru care sa te ingrozeasca. Cel mai important lucru este sa indraznesti sa mergi, consultul fiind important pentru sanatatea ta.
La ce varsta se face prima vizita?
Medicii recomanda ca prima vizita sa aiba loc dupa prima menstruatie sau dupa primul contact sexual. Cu siguranta, primul control ginecologic trebuie facut imediat dupa inceperea vietii sexuale sau ori de cate ori apare una dintre urmatoarele situatii:
- – lipsa totala a sangerarii menstruale;
- – iritatii;
- – mancarimi;
- – sangerari menstruale anormale;
- – dureri;
- – dereglari ale ciclului menstrual;
- – secretii vaginale neplacute, urat mirositoare.
Consultul de rutina este extrem de important. Exista conceptia potrivit careia o fata/femeie nu trebuie sa consulte ginecologul decat in cazul aparitiei unei sarcini sau in caz de imbolnavire. FALS!
La medicul ginecolog nu tebuie sa mergi de nevoie, ci mai ales preventiv, pentru a evita problemele. La examinarile ginecologice de rutina se pot descoperi din timp unele afectiuni sau unele stari anormale, astfel se pot evita stadiile avansate sau complicatiile ce pot apare in timp, in cadrul unor boli.
Cum decurge examinarea ginecologica?
Este recomandat sa-ti faci programarea cat mai curand dupa terminarea sangerarii menstruale (sa stii data la care ai avut ultimul ciclu menstrual). Cu 24 de ore inaintea prezentarii la medicul ginecolog este recomandat sa nu se faca spalaturi vaginale, sa nu se introduca in vagin ovule, creme speciale, tampoane vaginale si abtinerea de la contactul sexual.
Ce intrebari imi poate adresa medicul la prima vizita?
- – La ce varsta ai avut prima menstruatie?
- – Cat dureaza menstruatia si cat de des?
- – Cum sunt scurgerile de sange in timpul menstruatiei?
- – Apar dureri in timpul menstruatiei?
- – Cand ai avut ultima menstruatie?
- – Cand ti-ai inceput viata sexuala?
- – Ce metode contraceptive folosesti?
Cum decurge examenul ginecologic propriu-zis ?
– mai intai, vor fi examinati sanii si abdomenul;
– urmeaza organele genitale interne si externe;
– pozitia pentru examinarea ginecologica iti poate produce un sentiment de rusine, frustrare sau nervozitate. Este recomandat sa nu fie persoane straine in jur! Tocmai pentru a nu accentua aceste sentimente, eventual poti ruga pe cineva apropiat (mama, sora, prietena) sa fie prezent in momentul examinarii, daca acest lucru iti da un sentiment de siguranta si confort;
– este recomandat sa lasi muschii abdomenului sa se relaxeze;
– pentru examinare, medicul ginecolog va folosi manusi de unica folosinta;
– daca simti durere in timpul examenului vaginal, este indicat sa-i spui medicului;
– pentru a vedea care este starea florei vaginale, ginecologul va recolta analizele necesare. Cu ajutorul unor betisoare, se recolteaza o cantitate mica de secretie vaginala;
– in momentul examinarii organelor genitale interne, medicul introduce doua degete (imbracate in manusa) in vagin, iar cu cealalta mana palpeaza abdomenul. Asa sunt examinate ovarele, uterul si trompele uterine;
– medicul te va intreba cum te simti si ce simti, daca apare durere cand palpeaza sau daca apare disconfort;
– medicul va decide ce analize sunt necesare.
Cat de des trebuie sa merg la ginecolog?
In legatura cu frecventa cu care ar trebui sa mergem la ginecolog, daca te simti bine si te protejezi in timpul actului sexual, se poate merge la o consultatie ginecologica o data pe an. In conditiile in care apar probleme, este recomandat sa te adresezi cat mai repede medicului, atat tu cat si partenerul tau.
Surse:
www.addox.ro
www.sfatulmedicului.ro
Photo: Mayo Clinic, www.mayoclinic.org
DAN
15 ianuarie 2018 — 4:58 PM
UNDE SE LEGIFEREAZA CA TATA NU ARE VOIE SA-SI INSOTEASCA FIICA LA GINECOLOG?….
doareu
15 ianuarie 2018 — 5:01 PM
salut! cum ati ajuns la concluzia aceasta???