1. Definitie. Afectiune acuta hepatica de cauza infectioasa produsa de virusul hepatitic C (HCV). cele mai multe infectii fiind inaparente (90%), cu tendinta crescuta de evolutie spre cronicizare sau cancer hepatic.

2. Agentul etiologic: virusul hepatitic C, ce face parte din familia Flaviviridae.

3. Cai de transmitere

Categoriile cu risc de infectie sunt: consumatorii de droguri intravenoase, politransfuzatii, hemofilicii, hemodializatii, persoanele cu HIV.

Virusul se transmite primar prin sange sau produse de sange. Utilizarea in comun a seringilor pentru injectarea drogurilor intravenoase. Manevre nemedicale posibil implicate in transmiterea virusului sunt: tatuajele, body piercing, folosirea in comun a lamelor de ras, a truselor de manichiura, a periutei de dinti. Transmiterea pe cale sexuala in cadrul cuplurilor monogame este rara, dar infectia cu virus hepatitic C este comuna la indivizii cu viata sexuala promiscua.

Transmiterea verticala (de la mama la fat) este, de asemenea, scazuta, dar posibila (sub 10%). Transmiterea post-natala, prin lapte matern, se face numai prin intermediul sangelui ce poate contamina laptele in timpul suptului, de obicei cand exista o patologie mamara asociata (fisuri, sangerari).

O alta modalitate de transmitere a virusului este cea produsa prin coabitare, intrafamilial sau in colectivitati inchise, prin inoculari oculte.

Virusul hepatitic C poate supravietui in afara organismului pe suprafetele contaminate cu sange infectat, la temperatura camerei, cel putin 16 ore, dar nu mai mult de 4 zile.

4. Diagnostic

Diagnosticul afectiunii se stabileste pe baza datelor epidemiologice, respectiv depistarea in istoricul pacientului a unei posibile manevre de inoculare parenterala (transfuzii de sange, administrarea de droguri intravenoase), a datelor clinice si de laborator.

In cazul hepatitei acute cu HCV, datele clinice pot fi extrem de sarace, de multe ori pacientul acuzand o simpla astenie, si pot trece neobservate. Datele de laborator inregistreaza valori crescute ale enzimelor de citoliza hepatica (TGP), eventual cresteri ale bilirubinei serice.

Diagnosticul etiologic se stabileste pe baza testelor care depisteaza prezenta virusului in circulatie (ARN-HCV), posibil de identificat inca din perioada de incubatie a bolii, la 1-2 saptamani dupa momentul infectant.

Diagnosticul serologic, care permite identificarea anticorpilor anti-HCV, este posibil de multe ori cu o intarziere de trei luni de la boala acuta (deoarece organismul nu dezvolta anticorpi la un nivel suficient de ridicat pentru a pozitiva testele), dar nu poate diferentia infectia acuta de cea cronica.

Vindecarea bolii este insotita de scaderea pana la disparitia anticorpilor dupa cativa ani.

Persistenta anticorpilor antivirus hepatitic C timp indelungat, impreuna cu decelarea ARN viral in sange, arata evolutia cronica a afectiunii hepatice, cu posibila evolutie catre ciroza sau cancer hepatic.

5. Tratament

Tratamentul hepatitei acute virale HCV presupune internarea pacientului in spital, cu asigurarea conditiilor de izolare, repaus si dieta corespunzatoare, tratament simptomatic, iar in cazurile severe, tratament specific, condus de medicul infectionist. De asemenea, este necesara evaluarea periodica ulterioara, pentru surprinderea unei posibile evolutii catre cronicizare.

Se incearca tratament etiologic cu Interferon si Ribavirina.

6. Profilaxie

Prevenirea infectiei se face prin depistarea cazurilor de boala, cu izolarea lor obligatorie in spital, respectarea tehnicilor aseptice la orice manevra sangeranda, screening-ul donatorilor de sange, utilizarea rationala a transfuziilor, folosirea prezervativului in situatiile de contact sexual cu risc.

In prezent, nu exista un vaccin eficient pentru aceasta infectie.

Sursa: ARAS – Asociatia Romana Anti-SIDA
Photo: www.universfarmaceutic.ro