Hepatita B!

1. Definitie: boala infecto-contagioasa acuta produsa de virusul hepatitic B (HBV), care se manifesta prin afectarea principala a ficatului in contextul unei imbolnaviri a intregului organism.

2. Agentul etiologic: virusul hepatitic B (VHB).

3. Cai de transmitere:

prin sange: folosirea instrumentarului nesteril, utilizarea in comun a seringilor pentru injectarea drogurilor, tatuaje, folosirea in comun a lamelor si bricelor, a truselor de manichiura, gaurirea lobilor urechilor pentru portul cerceilor (piercing), proceduri medicale;

pe cale sexuala, in cazul contactelor neprotejate cu o persoana infectata, virusul gasindu-se atat in sperma, cat si in secretiile vaginale; contaminarea cu sange a acestor secretii, in cazul coexistentei unor leziuni genitale (in sifilis, gonoree), creste riscul transmiterii;

transmiterea materno-fetala se poate produce atat intrauterin (in 5% din cazuri), cat si perinatal (in 90% din cazuri), prin contactul cu secretiile si sangele mamei, dar si post- partum, prin contact intim mama-copil; cantitati mici de virus s-au detectat in probele de lapte matern, astfel ca alaptarea este interzisa, in absenta unei profilaxii complete a nou-nascutului (vaccinare);

inocularile oculte se pot produce prin intermediul obiectelor de toaleta, al jucariilor, in familie sau colectivitati inchise; riscul este crescut de varsta mica, de existenta unor deficite imune primare sau secundare, sau de prezenta unor coinfectii (cu virus hepatitic C, virusul imunodeficientei umane etc.).

Printre factorii epidemiologici favorizanti ai infectiei se afla: igiena deficitara, promiscuitatea sexuala, deficientele educationale si din sistemul sanitar, riscul profesional. Virusul nu se transmite prin urina, scaun, saliva sau secretie conjunctivala.

Virusul este foarte rezistent in mediul extern, la tratarea cu alcool si dezinfectante uzuale, fiind distrus doar la fierbere timp de peste 60 de minute sau sub presiune (autoclavare), prin tratare cu formol, clorhexidina sau glutar-aldehida. Rezista timp de ore la 60 de grade C, luni la 30 de grade C si chiar ani la 20 de grade C.

4. Diagnosticul

Diagnosticul etiologic se stabileste pe baza testelor serologice care evidentiaza prezenta in sange a anticorpilor anti-HBc de tip IgM, antigenului HBs si antigenului HBe. Datele de laborator biochimice inregistreaza valori crescute ale enzimelor de citoliza hepatica, cresteri ale bilirubinei serice etc.

5. Tratamentul hepatitei acute virale cu HBV presupune internarea pacientului in spital, cu asigurarea conditiilor de izolare, repaus si dieta corespunzatoare fazei evolutive, diminuand astfel riscul unor evolutii nefavorabile. Poate fi necesar tratament simptomatic, iar in cazul formelor prelungite, colestatice, sau a celor severe, cu evolutie catre coma, tratament specific, condus de medicul infectionist. Supravegherea bolnavului se face prin control clinico-biologic periodic, pe o perioada de un an. Hepatita cronica cu HBV poate beneficia de tratament etiologic cu Lamivudina.

6. Profilaxie

Prevenirea infectiei se face prin masuri fata de sursa de infectie, fata de caile de transmitere a bolii si fata de persoanele receptive.

Masurile fata de sursa de infectie constau in depistarea precoce a cazurilor de boala, izolarea acestora in spitalul de boli infectioase, investigarea partenerilor sexuali, cu depistarea eventualului portaj de virus. In cazul partenerilor neinfectati, se recomanda vaccinarea acestora. Se impune, de asemenea, screening-ul gravidelor pentru infectia cu HBV, in primul si ultimul trimestru de sarcina.

Masurile fata de caile de transmitere a bolii sunt reprezentate de dezinfectarea continua a obiectelor bolnavului, respectarea recomandarolor pentru orice manevra sangeranda, educatia sanitara privind riscurile transmiterii infectiei.

Masurile fata de persoanele receptive sunt: vaccinarea si folosirea prezervativului, in cazul contactelor sexuale cu risc.

Imunizarea activa cu vaccin antivirus hepatitic B se face la nou-nascut cu 3 doze de 0,5 ml, administrate intramuscular la 0, la 2 si la 6 luni de viata. La personalul medico-sanitar, studentii la medicina, hemodializati, hemofilici, partenerii sexuali ai celor infectati cu virus hepatitic B se recomanda 3 doze de 1 ml, administrate intramuscular la interval de 0, 1 si 6 luni. In cazul expunerii accidentale la virus (de exemplu, intepare cu ac infectat) si la nou nascutii din mame cu antigen HBs pozitiv, se recomanda vaccinare de urgenta, cu 3 doze, la interval de 1 luna, cu rapel la 1 an, in asociere cu imunoglobuline specifice anti-HBV. Durata protectiei asigurata de vaccin este de 5–7 ani, revaccinarea fiind indicata dupa 5 ani.

Sursa: ARAS- Asociatia Romana Anti-SIDA
Photo: www.bendo.ro