Dismenoreea este termenul medical pentru durerile menstruale. Acestea apar inainte sau in timpul menstruatiei, si pot varia in intensitate si durata. In timp ce pentru unele femei disconfortul este minim, in alte cazuri durerile sunt atat de severe incat necesita odihna la pat si relaxare.

Durerile menstruale (crampele) pot fi resimtite in partea inferioara a abdomenului sau a spatelui, uneori venind sub forma de spasm intens si dureros, alteori ca si contractii usoare si constante.

Durerile menstruale tind sa apara dupa ovulatie, cand ovulul este eliberat din ovar si ajunge in trompele uterine. Pe durata menstruatiei, contractiile uterului se intensifica, ajutand la eliminarea mucoasei endometriale. De asemenea, la menstra, corpul produce anumiti hormoni numiti prostaglandine care induc uterului contractiile uterine asemanatoare contractiilor din travaliu.

Durerile menstruale sunt normale, multe femei se confrunta cu ele, asa ca iata niste recomandari care te vor ajuta sa le faci mai suportabile :

  • Foloseste un obiect incalzit pe care sa il pui pe abdomen ( o patura calda, o sticla cu apa calda – ai grija sa nu fie prea fierbinte, sa nu te frigi)
  • Maseaza-ti abdomenul
  • Fa o baie calda
  • Fa exercitii fizice usoare
  • Practica yoga sau tehnici de relaxare simple
  • In cazul in care simti nevoia, poti lua si pastile antiinflamatoare ( citeste prescriptia si ia-le doar la indrumarea medicului)

Sursa : healthline.com, nhs.uk
Poza: pixabay.com