1. Definitie: sunt cele mai frecvente infectii bacteriene transmise pe cale sexuala si duc la complicatii multiple. Exclusivitate la om.

2. Agentul etiologic: Chlamydia trachomatis. Se cunosc 15 tipuri de Chlamydia.

3. Calea de transmitere: sexuala, rar de la mama la fat.

4. Incubatia. Este in medie de 10-14 zile, cu limite intre 3 si 30 zile.

5. Manifestari clinice

I. La barbat: uretrita. Este cea mai frecventa uretrita negonococica (30-50%) si postgonococica (peste 50%). Se manifesta printr-o secretie seroasa, putin abundenta. Complicatii: epididimita, artrita, prostatita, rectita (in cazul practicarii sexului anal).

II. La femeie: cervicita si vaginita. Doar aproximativ 30-50% din cervicite nu se manifesta clinic. Manifestari clinice: scurgeri vaginale purulente sau sangerande, sangerari dupa actul sexual. Netratate, acestea se complica cu boala inflamatorie pelvina (endometrita, anexita, abcese ale trompelor si ovarelor, peritonita). Este mai frecventa la tinere, femei cu dispozitive intrauterine. Complicatiile in timp sunt: durerea pelvina cronica, sterilitatea.

III. Nou-nascutii din gravide cu infectii chlamydiene pot avea greutate mica la nastere, risc crescut de conjunctivita purulenta sau pneumonie. Acestia se infecteaza de obicei in timpul nasterii, prin contactul direct cu secretiile vaginale.

6. Diagnostic

Diagnosticul de infectie cu Chlamydia trachomatis este sugerat de manifestarile clinice, dar se stabileste prin examenele de laborator.

Diagnostic de laborator:

– Examenul microscopic direct.

– Cultura celulara este metoda de referinta: se preleveaza secretia uretrala (la barbat) si secretia vaginala (la femeie), care se cultiva pe medii speciale.

– Detectarea antigenelor de Chlamydia trachomatis se efectueaza prin imunoflorescenta directa, teste ELISA.

7. Tratament

Tratamentul are scopul de a vindeca, de a preveni aparitia complicatiilor si de a preveni transmiterea infectiei catre partenerii sexuali. Chlamydia trachomatis este sensibila la tetraciclina, eritromicina, claritromicina, azitromicina, rifampicina.

Durata tratamentului este de 2-3 saptamani.

Infectia cu Chlamydia trachomatis nu confera imunitate fata de infectie.

8. Prevenirea infectiei se poate realiza prin educatie, utilizarea prezervativului, reducerea partenerilor sexuali, evitarea relatiilor sexuale intamplatoare, identificarea si tratarea persoanelor infectate chiar daca acesta nu prezinta simptome, abtinerea de la relatii sexuale pana la vindecare.

Sursa: ARAS – Asociatia Romana Anti-SIDA