Cancerul testicular este o boala care apare atunci cand la nivelul testiculului se formeaza celule anormale in mod necontrolat. Testiculele sunt doua organe genitale masculine, care produc si stocheaza sperma.

Cauza exacta a cancerului testicular este necunoscuta.
Totusi unele situatii ar putea creste sansele dezvoltarii unui cancer testicular, astfel:

– un testicul necoborat (criptorhidie), ceea ce se intampla cand un testicul nu descinde din abdomen in scrot; in mod normal testiculele coboara in scrot inaintea nasterii fatului de gen masculin sau in primele 3 luni dupa nastere

– infertilitatea

– sindromul Klinefelter: o boala genetica, care afecteaza barbatii (in mod normal barbatii au un cromozom X si unul Y dar cei cu sindrom Klinefelter au cel putin 2 cromozomi X si in cazuri rare chiar trei sau patru)

– antecedente familiale de cancer testicular.

Simptome comune ale cancerului testicular sunt:

– o tumefiere sau/si o formatiune chistica in unul sau ambele testicule; durerea testiculara sau scrotala pot lipsi

– senzatia de greutate in scrot

– senzatia de jena dureroasa in abdomenul inferior, in zona inghinala sau in partea inferioara a spatelui.

Se va consulta medical specialist la observarea oricarui astfel de simptom. Este important de retinut totusi ca, aceste manifestari pot apare si fara legatura cu cancerul testicular.

Autoexaminarea testiculelor poate detecta cancerul intr-un stadiu incipient. Multe cancere testiculare sunt descoperite la autoexaminare ca un nodul nedureros sau un testicul marit. 

Unii medici specialisti recomanda autoexaminarea lunara la barbatii intre 15 si 40 de ani. Totusi exista controverse. Multi specialisti considera ca autoexaminarea lunara a testiculelor nu este necesara la barbatii cu risc mediu de dezvoltare a acestui cancer. Autoexaminarea lunara poate fi necesara la cei cu risc crescut de cancer testicular. Acestia includ barbatii cu antecedente personale de testicul necoborat (criptorhidie) sau istoric familial de cancer testicular. 

Sursa: sfatulmedicului
Poza:
 santetour.ro